Dreptul la familie si protecţie

Publicat de: Data publicarii: 10 august 2022 Categorie: Comunicate

Orice copil are dreptul de a creşte şi a se dezvolta într-o familie. Convenţia acordă o importanţă deosebită
familiei, acesteia revenindu-i responsabilitatea principală în îngrijirea şi protecţia copilului
Conveția Drepturilor Copilului, art. 5,18(1)-(2), 19, 20, 39


Se cunoaşte faptul că mediul familial contribuie pozitiv sau negativ la procesul de
dezvoltare a unui copil.
In acest context este nevoie să precizăm în primul rând care sunt nevoile legate de părinţi,
resimţite într-un mod acut de către copii în lipsa acestora de acasă. În percepţia atât a celor mai
mici cât şi a adolescenţilor, părinţii reprezintă un sprijin emoţional în aproape toate activităţile, atât
în cele şcolare cât şi în cele extra-şcolare. Pe parcursul interviurilor cu preadolescenţi şi adolescenţi,
s-a dovedit că motivaţia exterioară provenită de la părinţi încă are un rol important în ceea ce
priveşte mersul la şcoală, activitatea de învăţat, implicarea în anumite activităţi extra-şcolare etc.

Pentru adolescenţi şi tineri, părinţii reprezintă cel mai important sprijin în situaţiile care
presupun luarea unei decizii importante în viaţa lor.

Pe lângă sprijinul şi suportul acordat, comunicarea este o altă nevoie de bază resimţită de
copii în lipsa părinţilor. Părinţii, mai ales mamele, sunt mereu aproape de copii încercând să
comunice cu ei, să fie un sprijin pentru rezolvarea problemelor pe care ei le au etc. De aceea de
cele mai multe ori, fetele în special, simt că nu au cu cine să comunice în lipsa mamei, ele devenind
mai izolate şi interiorizate.

Şi nu în ultimul rând, copiii resimt lipsa părinţilor în momentul când sunt împovăraţi de
grijile gospodăreşti. Fie că rămân numai cu tatăl, fie că rămân cu o rudă mai îndepărtată, simplă
gazdă sau singuri, mulţi dintre minori se văd nevoiţi a prelua cea mai mare parte din activităţile
gospodăreşti.
Cercetarea a evidenţiat faptul că pe perioada cât părinţii sunt plecaţi peste hotare pentru a
muncii, copiii rămân de cele mai multe ori în grija unor membrii ai familiei extinse – fie în grija
bunicilor, fie în grija altor rude apropiate (mătuşă, unchi etc). În acest context multe dintre nevoile
resimţite de copii, ca cele de suport, sprijin, comunicare şi îngrijire pot fi într-o anumită măsură
suplinite/ împlinite de către aceştia.

Există însă cazuri, în care copiii care au depăşit o anumită vârstă, 13-14 ani, rămân să se
îngrijească singuri având sprijin parţial sau deloc din partea unui adult (fie rudă, vecin sau o
cunoştinţă apropiată a părinţilor). În aceste situaţii copiii aflaţi în plină adolescenţă pe lângă faptul
că preiau aproape toate sau chiar toate grijile gospodăreşti şi acolo unde este cazul, preiau şi
activităţile de îngrijire a celor mici, nici nu beneficiază de suport şi sprijin din partea unui adult.
Concluzionând, printre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate există o
categorie care nu beneficiază de un mediu familial propice dezvoltării armonioase a lor prin faptul
că nu beneficiază de îngrijirea şi protecţia oferită de un adult, fie părinte sau rudă. Aceste cazuri se
întâlnesc la minorii adolescenţi care sunt investiţi de părinţi lor cu responsabilitatea întreţinerii lor
şi a gospodăriei, fiind consideraţi a avea o vârsta la care se pot descurca şi singuri primind o suma
de bani în mod constant sau nu.


Situaţia în care minorii rămân o perioadă de timp fără prezenţa unui părinte, bunic sau a
unui alt adult care să le uşureze activitatea casnică, de întreţinere, care să îi supravegheze, protejeze
şi care să îi susţină mai ales la nivel afectiv în acţiunile pe care ei le întreprind, s-a dovedit a avea
efecte negative la nivel emoţional şi la nivel comportamental. La nivel emoţional, aceştia se percep:
 lipsiţi de speranţă, de certitudinea unui viitor împlinit şi fericit;
 fără nici un fel de susţinere şi încurajare în orice activitate de participare (includem aici
si participarea la educaţie);
 fără susţinere în perioadele considerate a fi decisive pentru ei (de ex. examenul de admitere la liceu, bacalaureat, alegerea unei facultăţi);
 în majoritatea timpului, retraşi şi cu tendinţe de izolare, lipsiţi de dorinţa de a
comunica cu ceilalţi.

Dintre efectele la nivel comportamental, amintim câteva, urmând a fi dezvoltate fiecare în
capitolele corespunzătoare:
 abandon şcolar (tendinţă întâlnită majoritar în rândul băieţilor);
 participare şcolară scăzută; Cercetarea a relevat faptul că absenteismul este des întâlnit
printre minorii adolescenţi rămaşi singuri acasă fără o supraveghere constantă din
partea unui adult;
 izolare şi comunicare slabă atât cu ceilalţi copii cât şi cu învăţătorii sau profesorii;
 tendinţă de asociere cu grupuri deviante, uneori chiar infracţionale (întâlnită în
principal în rândul băieţilor);
 risc de consum de droguri

Mai mult, în anumite cazuri, situaţia nu pare a fi dorită şi acceptată nici de către cei mici, fie
că sunt preşcolari sau şcolari, rămaşi în principal în grija fraţilor sau surorilor mai mari. Copiii cei
mici reacţionează negativ la lipsa de răbdare şi atenţie a fraţilor mai mari.

Rezultatele calitative ale studiului de faţă au evidenţiat faptul că efectele menţionate, atât la
nivel psihic cât şi comportamental, se regăsesc într-o anumită măsură şi la minorii care deşi teoretic
se află în îngrijirea unui adult, adică locuiesc cu un bunic sau altă rudă, nu găsesc un sprijin real în
aceştia sau mai mult, nu resimt autoritatea acestora. Mai ales printre adolescenţi, lipsa părinţilor de
acasă este un prilej de a-şi exprima libertatea, ajungând în aceleaşi situaţii de risc (abandon şcolar,
asociere cu grupuri mai puţin dezirabile social). Această situaţie se întâlneşte mai ales printre tinerii
adolescenţii, asupra cărora bunicii sau alte rude au un control foarte scăzut.

De asemenea, cercetarea a relevat faptul că lipsa unui adult care să participe la creşterea si
dezvoltarea armonioasă a acestei categorii de copii nu este singura problemă care îi desparte de
traiul într-un mediu familial adecvat şi într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere. Situaţia
copiilor depinde în mare măsură de relaţia care se stabileşte între ei şi cei care îi au în
îngrijire şi de relaţia care se stabileşte între ei şi părinţii plecaţi. Rolul şi influenţa pe care o
are mai ales relaţia cu părinţii plecaţi, asupra comportamentului şi bunei dezvoltări a copiilor s-au
dovedit a fi covârşitoare. În acest sens, se poate spune că părintele care pleacă are o
responsabilitate şi mai mare în relaţia pe care o stabileşte cu propriul copil.

(text extrat din studiul:

IMPACTUL MIGRAŢIEI PĂRINŢILOR ASUPRA COPIILOR RĂMAŞI ACASĂ – realizat de Salvații Copiii)

________________________________________________________________________________________________________________

„ACASA – Asistarea copiilor care au parinti plecati la munca in strainatate pentru atenuarea riscului de separare de Familie” (contract POCU/476/4/18/130363) este un proiect implementat de Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare în parteneriat cu Asociația Start pentru Performanță