„Fă diferența! Oprește Violența!” – concurs de creație artistică pentru elevii de gimnaziu și liceu din Jibou, județul Sălaj

Publicat de: Data publicarii: noiembrie 26, 2018 Categorie: POCU/20/4.2/102223, Proiecte

În fiecare an, la nivel mondial, în perioada 25 noiembrie și 10 decembrie, are loc Campania de 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii. Prima campanie de acest gen a avut loc în anul 1991, de atunci și până azi s-a creat o sinergie mondială în jurul celor 16 zile de activism, organizații non-guvernamentale, instituții, cetățeni, toți iau parte la acțiuni care au ca scop conștientizarea importanței stopării acestui fenomen.

Atât în orașele cu un număr mic de locuitori cât și în mediul rural acest fenomen este mai des întâlnit, aproape atingând limita normalității, a firescului cotidian, deși orice act de violență fizică sau psihică reprezintă infracțiune prin încălcarea drepturilor omului.

Campania începe în 25 noiembrie când se marchează Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeii și se încheie în 10 decembrie când este marcată Ziua drepturilor omului.

Printre activitățile pe care le propunem în cadrul Campaniei de 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii este și un concurs de creație artistică destinat elevilor de gimnaziu și liceu din orașul Jibou care are ca obiectiv sensibilizarea tinerilor, a cadrelor didactice și a tuturor locuitorilor din orașul Jibou privind fenomenul violenței împotriva femeilor și a fetelor, angajarea lor în acțiuni și activități centrate pe non-violență și care încurajează luarea de atitudine împotriva violenței, într-un mod creativ și inedit.

Concursul are 5 secțiuni: poezie, proză, pictură/desen, fotografie și film.

Pot participa laconcurs elevi din clasele de gimnaziu și liceu din orașul Jibou, data limită de depunere a lucrărilor este 5 decembrie 2018.

Regulamentul întreg al concursului îl găsiți aici:

Concursul se desfășoară în cadrul subactivității 1.2 – Realizarea a 12 acțiuni de dezvoltare responsabilitate socială a comunității din cadrul proiectului  „Servicii comunitare integrate pentru o viață de calitate – CIVIC”, contract nr: POCU/20/4.2/102223 proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, proiect implementat alături de Primăria Orașului Jibou, Liceul Tehnologic „Octavian Goga” și Asociația Vis Juventum Baia Mare.