În cadrul dreptului european privind nediscriminarea, un mecanism de protecţie poate fi exprimat în termeni generali sau în termeni specifici mai limitativi. Abordarea adoptată de CEDO constă în utilizarea unui mecanism de protecţie exprimat în termeni generali, atât în cazul discriminării directe, cât şi în cazul discriminării indirecte. În schimb, dreptul UE prevede numai mecanisme de protecţie specifice limitative pentru discriminarea directă şi un mecanism de protecţie general numai în contextul discriminării indirecte. Cu alte cuvinte, în baza directivelor privind nediscriminarea, discriminarea directă va putea fi justificată numai atunci când urmăreşte scopuri precise menţionate în mod expres în directivele respective.
Mecanismele de protecţie specifice în baza directivelor privind nediscriminarea pot fi plasate în contextul mai larg al mecanismul general de protecţie recunoscut de CEDO şi sunt compatibile cu modul în care mecanismul general de protecţie este aplicat în jurisprudenţă. În esenţă, mecanismele specifice de protecţie în baza directivelor privind nediscriminarea sunt expresii specifice ale mecanismului general de protecţie, concretizate şi adaptate la domeniul individual al încadrării în muncă.
După cum s-a menţionat, mijlocul general de protecţie este disponibil atât în legătură cu discriminarea directă, cât şi în legătură cu discriminarea indirectă în baza Conventiei Europene pentru Drepturile Omului şi este disponibil numai în legătură cu discriminarea indirectă în baza dreptului UE.
Potrivit CEDO: „[…] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare[…] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere”.
O formulare similară este utilizată în directivele UE privind nediscriminarea în legătură cu discriminarea indirectă. Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică prevede:
„[…] se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situaţie specială dezavantajoasă, în comparaţie cu alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziţie, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare şi necesare”
Potrivit formulării utilizate atât de CEDO, cât şi de directivele privind nediscriminarea, acesta nu reprezintă, propriu-zis, un mecanism de protecţie împotriva discriminării ca atare, ci o justificare a tratamentului diferenţiat, care să împiedice o constatare a existenţei discriminării. Cu toate acestea, în fond, dacă nu în formă, instanţa tratează justificările drept mecanisme de protecţie împotriva discriminării.
