În ianuarie a.c., în capitala Codrului a fost lansat un proiect numit „Măsuri active de ocupare, furnizate la nivelul a patru unităţi administrativ teritoriale din regiunea Nord Vest”, cofinanţat din fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013. Titular al proiectului este Asociaţia „Centrul de Cercetare şi Formare” al Universităţii de Nord Baia Mare, iar manager este Bogdan Gavra. Beneficiari sînt persoanele inactive şi şomerii de lungă durată din Ulmeni, Oarţa, Mireşu Mare şi Seini. Costurile implementării acestuia se ridică la aproximativ 1,4 milioane (14 miliarde vechi) lei.
„Centrul de Cercetare şi Formare” al Universităţii are ca parteneri Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Maramureş şi autorităţile locale din cele patru UAT-uri, unde se vor organiza şi burse ale locurilor de muncă. Prima a avut loc ieri, la Casa de cultură a oraşului Ulmeni. „Bursa locurilor de muncă, împreună cu celelalte activităţi, cum ar fi formarea şi reconversia profesională, este orientată în direcţia îmbunătăţirii capacităţii de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive. Ne propunem să susţinem aceste persoane în demersurile lor de a-şi găsi un loc de muncă, de a se reintegra profesional”, subliniază Bogdan Gavra. În cadrul proiectului, grupul ţintă este îndrumat şi înspre sfera micilor afaceri şi în ce mod se pot accesa fonduri europene sau guvernamentale, pentru pornirea unei mici întreprinderi.
Primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a susţinut de la început acţiunea „Centrului de Cercetare şi Formare” de la Nord. „Avem foarte mulţi şomeri în oraş, de aceea iniţiativa este mai mult decît binevenită. Un mare merit în obţinerea banilor necesari, pentru derularea în condiţii optime a proiectului, îl are deputatul din Colegiul Codru – Chioar, Nicolae Bud, căruia îi mulţumim pentru sprijinul acordat”, declară Lucian Morar.
Următoarele burse ale locurilor de muncă vor avea loc la Seini, Mireşu Mare şi Oarţa. În opinia organizatorilor, este foarte important ca grupul ţintă să aibă contacte directe cu angajatorii.



